Chat X
Arata data postarii
Powered by DirectVision
 
Skip Navigation Links
HOMEExpand HOME
PARIU PE PRIETENIE
PREZENTI LA DISTANTA
CREATIIExpand CREATII
NAVIGAREExpand NAVIGARE
COMENTARIIExpand COMENTARII
Cauta
 


 Cine pe cine curăţă?  de Anonymous  
 
  
 # Detalii  # Link creatie:

Deşi mă consider sănătoasă, între limitele pe care le accept eu însămi, de ceva vreme mă tot înţeapă tâmpla stângă sau dreaptă ?! Aş vrea şi nu  prea... să vă reamintesc despre... Să-i fac un portret? Sau ...? Nu vă imaginaţi că e un text interactiv sau o provocare. E doar o prelungire a unui gând pe care-l beau din ceaşca de cafea. E musai să precizez pe cine vreau eu să "pictez", nu? Staţi, nu e vorba despre pictură, ci doar de nişte biete-sărmane linii. Făcute de cine? De mine. Cine sunt eu? Acum, sunt consumatorul (ce naspha sună) de artă. Din când în când consum câte o carte, câte un film şi muzici cât cuprinde. Gândul sorbit din ceaşca de cafea mă duce spre scriitori. Dar nu spre toţi. Doamne-fereşte de generalizări (am simţit deja cum stă treaba cu globalizarea). Închid puţin ochii şi îl(o) am în faţă. Scrie şi scrie bine (cel puţin aşa spun profesioniştii). Şi dacă ei spun... cititorul e musai să spună şi el, nu? Să fiu serioasă totuşi. Prin urmare scrie bine- un termen care deschide zeci de acolade- şi e limpede ( şi uneori tulbure) că ia premii. Minunat. Continui pe calea cuminte a normalităţii. Fiind atât de şi atât de..., e firesc să curgă aprecierile una după alta, cu tot cortegiul de publicitate. Personal îmi convine, mă bucură şi mi se pare firesc într-o lume normală. Şi mă apropii...  Simt acele emoţii pe care le gustam în adolescenţă. Să fiu atât de aproape de scriitorul( -ea) renumit(ă). Tac şi mă uit. Atent! Şi ce mi-e dat să văd?Un chip trist. Se uită la mine cu acea privire ce trece dincolo de trupul şi mintea mea... Îmi spun şi îi spun ce minunat trebuie să fie când aprecierile curg firesc. Buzele îi schiţează un zâmbet: de la ironie, la infinită tristeţe... Poate că nu văd eu bine. Sunt prea simplă. Cu siguranţă că e nevoie de cineva mai sofisticat. Îmi masez tâmplele şi continui să îi stau pe-aproape. Îmi zic că tristeţea sau nemulţumirea sunt inerente spiritului creator. Accept! Încerc să pricep mesajele operei sale. Chiar dacă singura culoare e negru( =mesaje care exclud lumina). Mă gândesc totuşi la catharsis-ul scrierii sale. Îmi aduc aminte că Aristotel, în Poetica , a folosit acest termen ca pe o metaforă, subliniind faptul că tragedia are ca scop trezirea catharsis-ului (purificarea de emoţii- mila şi teama- prin intermediul artei). Dar tot Aristotel a mai spus: cei care ascultă o melodie (Poetica) obţin starea de calm. Prin urmare, auditorul e supus şi el unui tratament de purificare, de calm. Încerc să îi aduc aminte de toate astea prin mijloacele mele de cititor (sunt câteva, deşi nu prea multe). Continuă să zâmbească! M-o dispreţui? Nu, nu cred. În fond scrie şi pentru mine, nu? Trebuie să găsesc în scrierea lui(ei) măcar o soluţie, o cărare. O lumină. Poate că totuşi e ceva ce nu pricep... Sintetizez: toată paleta de negru: cerul e negru, soarele e negru,  stelele sunt negre, iarba e neagră... Luna? Nu, luna nu mai există. Gata! Dezastru! Asta da! Ce bineee! Mă încăpăţânez să înţeleg ceva şi total neinspirată dau ca exemplu alţi scriitori. Se înfurie: imediat, iremediabil. Se postează în faţa mea şi-mi strigă şuierat:" Cum îţi permiţi?Altcineva nu mai există!" Mă sperii puţin, dar nu cedez şi iar dau cu nuca-n perete:" Aveţi cu toţii loc sub Soare!" Dispreţul lui (ei) e fără margini. Se amuză şi printre hohote de râs, îmi spune:"Chiar crezi că te ascultă cineva? Cui îi pasă de tine?" Se depărtează. Rămân singură cu ceaşca de cafea, stingheră printre gânduri . Mă uit pe fereastră şi văd lumina de afară. Respir şi, ca în copilărie, rostesc: Soarele e galben totuşi!  

PS: Şi când elitele sunt indiferente... Poate în alt material!


 
Comentarii
 
de la sorin dirokko
pe 22/Jul/2009 10:13
"Soarele e galben intr-un ocean de intuneric". Mi-a placut disertatia Ta.

 

de la Anonymous
pe 22/Jul/2009 10:29
 E nevoie şi de lumină, nu?

 

de la Ovidiu Cobalcescu
pe 22/Jul/2009 23:00
Mda!
Elitele, sunt... sau nu sunt, fac sau nu fac. Întotdeauna elitele!
Şi modestia nosatră de cititori, de ahtiaţi după valoarea recunoscută prin... premii!

Bănuiesc cumva cu cine vorbesc, dar asta nu schimbă de loc ce am de gând să scriu.
Cumva ai dreptate, deşi cred că de fapt ai ratat clar tabăra partizanilor simplului cititor. Discursul tău aici parcă vorbeşte doar colastic despre cititori.
Cititorul ştie că din nefericire, el şi gaşca sa prin reacţiile lor dau măsura intereselor în orice domeniu, de la negoţ la literatură.
El mai ştie să nu se încreadă în premii, mai ales în cele româneşti, deoarece ştie şi cam câtă luptă subterană sau câtă nimicnicie umană şi decădere morală aduce de obicei un astfel de premiu, dat după orice fel de criteriu, de la politic la nepotism şi spirit de turmă şi trupă.
Adevărul este că dincolo de valoarea îndoielnică a ofertei literare moderne, susţinută doar pe orgoliile A(utorilor pe)S(peze)P(roprii)iştilor ce-şi publică mormane de maculatură pe post de operă literară, cititorul, numai o parte din acelaşi popor român, cu straturile şi clasele sale, cu electoratul său, cu bunele şi relele sale, suferă de o mare lehamite, pe care n-o egalează parcă decât spleenul scriitorilor şi poeţilor moderni şi contemporani.

Răutatea aceea a reacţiei minunatului(ei) scriitor(oare?) se datorează de fapt în primul rând acelei metehne a grandomaniei carpatine, dar poate cel mai mult este o reacţie de la creator la creatorul concurent mascat în consumator ca şi cititor. Intoleranţa faţă de scrierile altuia, spiritului geniului neînţeles generalizat şi câte încă alte metehne româneşti, gelozia şi răutatea la adresa talentului real, ori mai proaspăt, toate astea sunt printre noi, în noi, ca specia mâzgâlitorilor de vorbe.

Da, e mare nevoie de lumină! Ce păcat că dincolo de simbolul său, soarele rămâne singura sursă.
Păi ce frumos ar fi dacă fiecare pagină a scriitorilor şi poeţilor ar fi lumina cât un led, cât un licurici? Dar asta ar însemna să se renunţe la formula garantată a atragerii atenţiei! Moarte şi negrul încă se poartă şi are multă trecere la minţile din ce în ce mai înceţoşate ce se dezvoltă contemporan.
Iar paginile noastre parcă sunt doar corpuri ce atrag şi consumă lumină.
Doar orgoliile noastre ne împiedică să acceptăm şi acest adevăr, dar e mai simplu de văzut ce este în ochiul ce se expune blamării, nu-i aşa?!

Din păcate mercantilismul acestor timpurui a contaminat elitele. Le-a corcit, le-a încrucişat natural şi peren cu porcii politicului şi cu măgarii bussinessului de cumetrie! Muzele adevărate ale acestor elite, chiar şi literare, în aceste timpuri sunt doar valutele: euroii, dolăreii!
Până la urmă... Şi ce mama dracului să scrie de fapt unul d-asta şi la care să te duci tu apoi ca mahomedanul spre Mecca?! Că are crampe la gânduri şi suferă de spleen? Vax albina crema florens, cum spunea Dyzalia!

 

de la Anonymous
pe 22/Jul/2009 23:57

Am ratat - chiar si prin simplul fapt că mă încumet să scriu- acea tabără, dar asta nu mă împiedică să am un domiciliu fix: strada Cititorului .
Ovidiu, spune-mi , te rog, ce înţelegi tu prin scolastic? ( chiar dacă acest termen l-ai folosit în altă intervenţie, atunci am omis să te întreb). Acum scrii colastic şi asta chiar nu ştiu ce-nseamnă. Sau e un joc de cuvinte. Orice-ar fi, explică, te rog.
Eu nu mă omor prea tare după elite şi după premii. Apropo, că tot suntem pe bocăncel, cum ţi se pare chestia asta cu notarea materialelor, aşa ca la şcoală?
Mă gândesc că dacă tot am început să scriu, ar trebui să iasă ceva bun din chestia asta.O perioadă m-am suspectat că scriu ca să mă aflu-n treabă. Acum cred că e altceva. Pe de altă parte nici nu pot să las în sertar ceea ce scriu, nu? De-aici toată tevatura... Întâlneşti tot felul de personaje... De fapt , incercam să spun printre altele că scrisul ar trebui să ne facă mai frumoşi. Şi dacă şi acum îmi spui că sunt scolastică....

 

de la Ovidiu Cobalcescu
pe 23/Jul/2009 00:27
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S.f. Sistem filozofic apărut în evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii creștine și se caracteriza prin raționamente abstracte și prin artificii logice; p. ext. mod de gândire și de activitate intelectuală bazat pe cunoștințe formale, rupte de practică și mânuite în mod pedant. ♦ Nume dat învățământului (filozofic) din țările Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care aparține scolasticii (1), privitor la scolastică. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viața practică, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.

Chiar asta spuneam şi eu, poate inspirat de tine, cine să mai ştie! :)) Că fiecare pagină a noastră ar trebui să lumineze şi că cititorii...Deh! ... au ei treburile lor.
Eu încă mai cred că doar "lumina scriiturii" îi atrage, nu aerele noastre şi asta încă şi mai mult decât modele, stilurile şi "ştiinţele" noastre "PRAGMATICE". Sau "ismele" alea pe post de curente literare legale şi acreditate.
Chestia aia sintetizată de tine, adică paleta aia neagră, este de fapt simbolul care semiotic ne spune clar pe unde suntem ca şi ascendenţă spirituală.
Ori poate crezi că "ismele" astea chiar au dovedit cumva ceva de natura unui progres pe scara trăirii şi a elevării spirituale, sau sufleteşti? Şi au publicul lor, să fim sinceri! Fracturismul, spre exemplu. Parcă cel mai bine reprezentat şi susţinut de trupe ce se cred şi muzicale: B U G Mafia şi Paraziţii. 
Iar cititorii/acultători? Ce? I-au urcat pe Ombladon şi Chelu în lumea VIPurilor muzicale.
De-acuma aştept creaţiile de definiţie a două noi curente (parţial!) manifestate: Deprimismul lui Gelu Vlaşin şi Vulcanismul Katiei Kelaru!

 

de la Anonymous
pe 23/Jul/2009 08:15

Sigur că asta trebuie să însemne a fi scolastic, dacă însuşi dicţionarul e sursa. Mă gândeam eu însă, simţind că nu scapi nuanţele, că cine ştie poate mai e ceva de adăugat la definiţia asta. Că o atare abordare mă plasează în ev mediu nu mă deprimă din cale-afară.
Paleta aia neagră nu e pe gustul meu. E limpede, nu? Culorile mele sunt mai luminoase. Există argumente reale în acest sens.
Dovezile că omenirea e în cădere lină, indiferent de cât s-ar mişca ştiinţa în dansuri mai mult sau mai puţin lascive, sunt nenumărate şi nu eu sunt aceea care să fi avut meritul inventarierii lor. Au fost alţii care nu au nici o legătură cu ...scolastica. Pe de altă parte nu ştiu câtă forţă o să mai avem (cu tot optimismul meu enervant), să ne opunem valului de subcultură /contracultură.  Nu am cum să neg însă (interesante în dialogul cu tine sunt exerciţiile de ...sinceritate), că uneori fiinţa noastră e aplecată spre lumea cavernelor. Mi s-a întâmplat şi mie de câteva ori să-l ascult pe Ombladon.  Dintr-un un motiv : vroiam să inventariez ultimile achiziţii de ...trivial. Numai că acest domn/artist nu-mi pare că ştie cum să ridice trivialul la nivel artistic, chiar dacă l-o fi citit şi el poate pe Eugen Barbu. Nu ştiu ce şcoală a făcut.
Oricum consider întrebările tale retorice, de vreme ce cred că ţi-ai dat seama că nu sunt din lumea lor: nici alde Ombladon, nici spilcuiţii cu frac şi fiţe-n creier. Ci undeva prin ...la belle epoque, asta ca să mai uit că m-ai trimis direct în... în evul mediu. Zâmbesc!  Şi încă o subliniere: e multă lumină acum când scriu: e sigur de la Soare şi mi-aş dori şi de la mine. Pe cât posibil! Aşa că Ovidiu, ne mai auzim...

 


Bun venit pe Bocancul Literar, o comunitate literară ce încearcă să ofere creatorilor de artă din România şi nu numai, o altă perspectivă despre internet. Vă vom îmbia cu literatură, muzică, teatru, fotografie şi cu seri de folk şi poezie. Dacă doreşti să intri în Bocancul Literar te poţi înscrie chiar acum.

Alte optiuni

Utilizatori online
Sponsor principal