A fost greu duminică... dar şi frumos!

În primul rând am resimţit distanţa Paris - Bucureşti... eu şi Sami nu ne-am văzut deloc până duminică, desfăşurătorul îl ştiam doar câţiva dintre organizatori... a fost un pariu bazat exclusiv pe instinct. Instinctul care m-a lipit de Sami, de rândurile cărţii lui, de vocea de la telefon... apoi dorinţa lui de a veni neapărat la Pariu pe Prietenie şi nu în altă parte, de a străbate aceşti Km cu maşina pornind vineri la prânz şi ajungând în Bucureşti sâmbătă seară. - Carmen, să-l ţii de vorbă! Vorbeşte-i mereu!... Toate aceste eforturi au mărit responsabilitatea pe care oricum o simţeam... şi au readus în prim plan emoţiile.

Furtuna a început cu aproape două ore înainte de a spune Bună seara... s-a mai întâmplat, dar duminică a fost mai puternică ca oricând. Pe cer erau spânzuraţi nori sumbri, se învălmăşeau precum gândurile negre... apoi dintr-o dată vântul s-a oprit, a ieşit soarele, iar aerul s-a umplut cu mirosul frunzelor răscoapte.

Curiozitatea te împinge spre templul lui Apollo, vrei să auzi cu urechile tale şoaptele oracolului din Delphi, doreşti să ştii ce îţi rezervă viitorul... şi intri. Te strecori printre ruine, păşeşti cu grijă... aici florile cresc pe roci poroase, diforme. Flori de piatră ce trăiesc abrupt, prinse cumva între viaţă şi moarte. În templu orice şoaptă pare destin, cauţi înţelesuri pe care numai Apollo le-ar fi putut descifra odată... eroare comună: el n-a descifrat niciodată nimic, pentru că nu era nimic de descifrat. Dar despre asta, vorbim mai încolo.

Singurătatea din Delphi s-a instalat pe un piedestal uscat, înclinat de vreme, aparţine altor vremuri. Se cer temple noi la vremuri noi... doar că alte temple nu apar. Legendele vin dintr-o singură direcţie, le poţi afla, cunoaşte, te poţi minuna de ele şi atât. Acum nu-i vreme de legende, spune un mare manager şi poate că-n lumea lui, are dreptate. Criza economică este echivalentă unui război mondial... spune altul. În concluzie este interzis să formăm legende, singurul drept este să le recunoaştem pe cele vechi şi să le respectăm când coboară printre noi...

Atunci ce reprezintă Petrică Andrei? Cum îl putem numi, dacă nu legendă contemporană? O să spuneţi că acum se foloseşte cuvântul geniu, de acord... reformulez întrebarea: Este sau nu este Petrică Andrei genial? Câţi dintre dvs aţi auzit de el? Doar cei care l-au urmărit cântând o melodie la Măruţă, la Happy Hour... poate ei şi-l amintesc. S-a spus aşa: - Petrică Andrei este un pianist talentat. Nimic mai simplu. Petrică nu este legendă, nu este nici genial, este un pianist talentat. Gata, l-am catalogat.

Ce-i mai important: ce cauţi sau ce găseşti? Umbli prin locuri legendare să descoperi adevăruri despre ce s-a întâmplat acum o sută, o mie de ani şi nu le mai vezi pe cele din prezent. Peste ele doar calci să ajungi dincolo, în trecut, fiecare din noi avem un ţel în viaţă. De exemplu, vrei să înţelegi ce spune Oracolul din Delphi, ce adevăruri şuieră vântul printre ruinele bătrânului templu şi ce reuşeşti să tălmăceşti din bâiguielile Pythiei. Atât este esenţial pentru vizitator: tălmăcirea... ce importanţă are că la Delphi a fost unită poezia cu soarta?

Cine este Apollo? Un zeu... o să răspundem în cor. Sau numele unor nave spaţiale... şi chiar nu contează că Apollo este protectorul muzicii şi al poeziei. Vii de departe să vezi minunea de la Delphi, s-o asculţi, vezi la intrarea în templu cuvintele Nimic mai mult şi cauţi cu înfrigurare mai departe, vrei să ştii ce-ţi rezervă viitorul. Îmbraci haina pelerinului, cobori în locurile unde Apollo a creat legende nemuritoare şi te loveşti de o a doua frază: Cunoaşte-te pe tine însuţi. Abia atunci realizezi că adevărul pe care-l cauţi în temple şi ruine... sau îl răstălmăceşti din bolborosiri încâlcite, se află în tine, ţi-a fost întotdeauna la îndemână.

Destinul este propriul nostru caracter, spunea Heraclit, iar Oracolul de la Delphi asta repetă mereu.

O să spuneţi că iar am bătut câmpii în loc să vă anunţ că la Pariul pe Prietenie din 25 octombrie 2009 a fost lume multă, venită de peste tot, nu doar din Bucureşti. Că s-a format prima coadă interminabilă la o lansare de carte în Iron City. Că maestrul Marin Petrache Pechea a avut emoţii când a cântat pentru că nu mai pusese mâna pe saxofon de câteva luni… Că George Petcu mi-a şoptit: - Pechea aici?... atunci după ce-l ascultăm, putem pleca acasă.

A fost o lansare de carte reuşită şi asta pentru că noi, purtătorii de cuvânt, am putut transmite publicului câte ceva din misterul şi tragicul întâmplărilor din romanul lui Sami. Din momentul în care ne-am încheiat misiunea, meritul şi responsabilitatea cărţii au fost retransmise autorului de drept.

Aşadar doriţi să devenim pragmatici… să povestesc: am început seara alături de un soldat turmentat, doar era ziua Armatei Române… nu? Tot răcanul a băut câte o bere, două… (în rolul beţivului: Silvia Simion de la Teatrul InDArt).

Am lansat volumul de proză semnat Samson Iancu, Ţiganii, aurul şi diamantele, carte autobiografică şi nu numai. Au contribuit: Clara Mărgineanu, Emilia Dănescu, Mariana Modolea, George Dumitru, Amadriada, Sorin Teodoriu şi fantasticii adaptabili ai Teatrului InDArt: Bogdan Gagu, Cristi Vasilică şi Cristina Pipiaş.

Marin Petrache Pechea şi Petrică Andrei ne-au făcut o demonstraţie de profesionalism care a strâns trecătorii de pe strada Blănari... au intrat şi au stat pe scări să asculte muzica celor doi fantastici.

O misiune grea a avut-o Ovidiu Scridon care, după recitalul Pechea-Petrică, a trebuit să atragă din nou atenţia invitaţilor… mai târziu, la telefon, Amadriada şi Dragoş spuneau: - Sorin, atunci am fost convinşi că ai scăpat hăţurile.

Toată lumea vorbea, căuta, se înghesuia la coadă… se cereau autografe, cărţi… treceau să-l salute pe maestrul Pechea. Petrică Andrei a trebuit să plece la o altă cântare şi uite, mi-e imposibil să nu-mi aduc aminte de pianista sopranei Mirelei Zafiri care a refuzat să cânte alături de Mirela pentru că avea la dispoziţie o pianină electrică şi nu pian. Departe de mine să fiu răutăcios, dar nu m-am putut abţine să nu-l întreb pe Pechea cum de-a acceptat Petrică să cânte la o clapă mai neprofesională chiar decât pianina aceea? Mi-a şoptit: - Sorine, Petrică este profesionist… apoi a continuat: - E copil bun, l-am luat de la 12 ani şi uite-l acum! În vorbele lui simţeam mândria profesorului, al maestrului care doreşte să fie depăşit de elevi.

Spuneam de Ovidiu Scridon… nu, nu i-a fost greu. Să nu uităm că vorbim de Ovidiu Scridon, un alt profesionist. Publicul s-a repliat în timpul primei lui melodii, s-a adaptat la ceea ce noi, organizatorii Pariului pe Prietenie, facem de aproape un an: folk şi poezie. Mulţumim publicului fără de care povestea de acum nu ar fi existat. Mai târziu, în timp ce filmam, Ovidiu mi-a subliniat ceea ce eu ştiam de mult: - Ai un public extraordinar… regret că n-am venit până acum.

M-au emoţionat cuvintele lui pentru că le-am simţit adevărate. Spre final, pe muzica lui Onu Pavelescu (Karma) şi George Petcu, Ovidiu a dansat cu poeta Cora Sand… ce pot spune mai mult decât că am câştigat încă un pariu.

Am citit poemul Corbul, autor Edgar Allan Poe în traducerea lui Mihu Dragomir... s-au mai citit creaţii semnate de Nichita Stănescu, Cora Sand şi Ovidiu Scridon.

Excepţionalii Nicky Oagan şi Horia Stoicanu au cântat melodii pentru Ziua Armatei. Au continuat cei doi invitaţi ai lui Ovidiu Scridon: Dan Vasilescu şi Vova Rusnac (o parte din formaţia ACUM). Grupul Folk Cantos i-a făcut o dedicaţie muzicală (în lipsă) lui Sami, apoi seara a fost încheiată de Onu Pavelescu (Karma) şi George Petcu pe o muzică antrenantă la care s-a dansat.

Să mai zic? I-am cunoscut pe Ştefan Doru Dăncuş (am primit volumul lui: Poveşti pentru Gabriella), mi-a prezentat-o şi pe Gabriella... apoi de la Alex Vâlcu am primit volumul de poezii Paşi. Am primit şi volumul de poezii Femeia din creierul fiecăruia, semnat Aurel Udeanu... Vă mulţumesc tuturor pentru efortul de a veni din oraşe mai mult sau mai puţin apropiate de capitală. Şi ca să fiu un pic cârcotaş... Dăncuş, zău că nu-s poet - asta a-propos de dedicaţie.

Se previzionează noi parteneriate, atât pentru site-ul Bocancul Literar, cât şi pentru Pariul pe Prietenie, la timpul cuvenit voi anunţa detaliile. Tot mai mulţi îmi solicită o sală mai mare, spaţiu... mi se aduc argumente... înţeleg motivele şi vă dau dreptate. Vreau înainte de orice răspuns să vă prezint încă un prieten, el stă mai mereu în umbră, dar fără de care, noi nu ne-am fi întâlnit niciodată. Este vorba de Bodi, adică proprietarul lui Iron City.

Acum ar trebui să răspund... ce va fi mai departe, om trăi şi om vedea. Sper să evoluăm împreună şi nu separat, pentru că exact aceste parteneriate ne-au unit şi ne-au făcut cunoscuţi, acest voluntariat dezinteresat pentru literatură şi pentru muzică.

Şi ca să revin la cartea lui Samson Iancu, Ţiganii, aurul şi diamantele:  - Nu uitaţi... în fiecare noapte, la culcare, să vă rugaţi să nu vă crească în somn aripi de înger… s-ar putea să nu fie egale şi atunci nu veţi zbura drept...

Partenerii Proiectului Pariu pe Prietenie:

site-ul Bocancul Literar
clubul Iron City
folkfrate
foreverfolk
e-Folk
Teatrul InDArt
poeta Clara Mărgineanu
cantautoarea Maria Gheorghiu
Grupul Folk Cantos
Fox Studis
cantautoarea Alina Manole
cantautorul Eugen Avram
cantautorul Ovidiu Mihăilescu

Sonorizarea a fost asigurată de Teddy Olaru, PR Emilia Dănescu, Tehnica de calcul George Dumitru, iar moderatorii acestei seri: Mariana Modolea şi Sorin Teodoriu.

Vă doresc vizionare plăcută - înregistrările video se află deja la locul lor, pe Bocanc Art.

Sorin Teodoriu

Fotografii de la eveniment:


Sorin Teodoriu

Marin Petrache Pechea, Petrică Andrei şi Samson Iancu

Dan Vasilescu şi Vova Rusnac (o parte din formaţia ACUM)

Nicky Oagan

Horia Stoicanu

Onu Pavelescu (Karma) şi George Petcu


Teatrul InDArt (Bogdan Gagu, Cristina Pipias şi Cristi Vasilică)


Un public frumos...

Mai multe fotografii puteţi viziona în albumul Picassa:
http://picasaweb.google.com/emilia.danescu/PariuPePrietenie25102009#
(copyright Emilia Dănescu)